”Doar cât de sus mă întind pot să cresc, doar cât de departe caut pot să merg, doar cât de adânc privesc pot să văd, doar cât de mult visez pot să fiu”
Karen Ravn
Spectrul larg al serviciilor educaţionale oferite de grădinița cu program prelungit Apple Tree este gândit în aşa fel încât fiecare copil să se integreze cât mai armonios în cadrul şcolar şi, mai ales, în societate. Ne propunem să îi responsabilizăm pe micuţi de timpuriu, în aşa fel încât să înţeleagă că sunt o părticică dintr-o lume mai mare (familie, comunitate etc.), în armonie cu mediul înconjurător, cu ei și cu ceilalți. Sunt parte dintr-o lume în care orice gest sau acţiune îi afectează pe cei de lângă şi invers.
Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, la Apple Tree punem accent pe stimularea creativităţii şi a independenţei copilului, prin servicii educaţionale complexe, gândite pentru dezvoltarea lui pe plan motric, cognitiv, emoţional şi social.
Cu toţii ne dorim copii deştepţi, sociabili, încrezători. O condiţie necesară şi primul pas în împlinirea acestui deziderat este ca micuţii să fie fericiţi, să se simtă apreciaţi, ocrotiţi şi respectaţi. Având această bază, putem adăuga cunoştinţe, reguli, abilităţi de comunicare, ştiinţă şi încredere în forţele proprii. Aceasta este viziunea noastră!
În cadrul activiăţilor planificate în demersul nostru educational, a celor extracurriculare şi extrașcolare acțiunea pedagogică se va centra în egală măsură pe formarea capacităților intelectuale de bază, a atitudinilor şi comportamentelor dezirabile la preșcolari, calitatea acestor performanțe asigurându-se prin utilizarea preponderentă a metodelor interactive, participative precum şi prin raportarea problematicii la experiențele copiilor.
Grădiniţa, ca serviciu de educaţie formală, asigură mediul care garantează siguranţa şi sănătatea copiilor şi care, ţinând cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării micuților, implică atât familia cât şi comunitatea în procesul de învăţare. La Apple Tree Kindergarten părintele este un partener activ în procesul de formare a micuților, având un rol crucial în atingerea obiectivelor.
Educația furnizată în Grădinița cu program prelungit APPLE TREE țintește către:
- Realizarea permanentă a unor provocări intelectuale care să dezvolte potențialul academic şi social al fiecărui copil
- Depistarea şi încurajarea aptitudinilor de la cele mai mici vârste şi familiarizarea copiilor cu mijloace moderne de informare
- Îngrijirea fizică atentă, monitorizarea progreselor şi etapelor de dezvoltare
- Consolidarea dezvoltării fizice armonioase şi adoptării unui regim de viață optim sănătății şi devenirii intelectuale şi afective
Suntem profesori? Mult mai mult!
Suntem educatori? Mai mult de-atât!
Suntem antrenori de suflete!