Apple Tree Afterschool se adresează copiilor din ciclul primar, reprezintă o soluţie pentru părinţii activi şi totodată o modalitate de a creşte calitatea educaţiei pe care micuţii o primesc în cadrul orelor standard de curs. Beneficiile în plan social şi psihologic ale activităţilor din cadrul Apple Tree Afterschool sunt numeroase, furnizându-le copiilor o opţiune distractivă de a învăţa, de a-şi dezvolta talentele şi aptitudinile şi de a-şi spori încrederea în forţele proprii.

Având în vedere aria extinsă de activităţi, nu întotdeauna disponibile pe parcursul unei zile tradiţionale de şcoală, acest program le oferă copiilor o mulţime de oportunităţi de dezvoltare personală. Ei pot alege activităţi noi sau aprofundarea celor începute în timpul orelor de curs, limitate ca timp.

Pe lângă sporirea performanţei şcolare, copiii care participă la astfel de programe manifestă un interes sporit pentru lectură, dezvoltă noi abilităţi şi interese, sunt mai implicaţi în timpul orelor de curs de la şcoală, îşi fac temele într-un timp mai scurt şi mai bine.

La Apple Tree Afterschool asigurăm preluarea copiilor de la şcoală, masa de prânz în sistem catering, studiul a două limbi străine (engleză, germană), efectuarea temelor sub supravegherea unui profesor pentru învăţământul primar, club de lectură, matematică distractivă, dezvoltare personală, activități opţionale.

OFERTA EDUCAȚIONALĂ pentru anul școlar 2020-2021

Programul educațional cuprinde:

–       efectuarea temelor (consolidări)

–      2 ore de limba engleză

–      2 ore de limba germană

–      o oră de dezvoltare personală săptămânal

This image has an empty alt attribute; its file name is linie-1-1024x8.jpg

Tariful pentru anul școlar 2020-2021:

–      7.000 lei/an pentru programul până la ora 18.00

–      7.500 lei/an pentru programul până la ora 18.30

Tarif mese:

– masa de prânz:                                          16 ron/zi

– mic dejun (opțional):                                 65 ron/lună (fără fructul de la ora 11.00 *)

– gustare ora 16.00 (opțional):                     65 ron/lună    

* Fructele pentru gustarea de la ora 11.00 vor fi aduse de acasă.